DESCRIPTION OF THE EXPERIENCE
În calitate de psiholog şcolar am observat un tipar în interacţiunea mea cu elevii. De obicei, prima dată când un elev vine la psihologul şcolar nu abordează aspecte delicate şi preferă să invoce un motiv plauzibil pentru vizită – dorinţa de a şti mai multe despre abilităţile sale, să descopere ce slujbă este potrivită pentru el. Dacă elevul simte că poate avea încredere în consilier, va ajunge curând la miezul problemei, motivul real care l-a făcut să contacteze psihologul în primul rând.
Atunci când lucram ca psiholog şcolar la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi, o elevă din ultimul an a venit la cabinet, exprimându-şi dorinţa de a afla mai multe despre abilităţile sale cognitive, pentru a putea lua o decizie potrivită în planul carierei la terminarea liceului, în vara lui 2011. Anterior, unul din colegii săi de clasă a efectuat o serie de teste, parte a unui instrument de evaluare numit BTPAC, pe care i l-a recomandat.
După aplicarea bateriei de teste a început să vorbească despre problema care o deranja cel mai mult: părerea proastă avută despre sine şi tensiunea resimţită din această cauză. Mi-a rămas întipărită în minte o declaraţie făcută de elevă pentru a sublinia conflictul ei interior: “Simt că nu sunt persoana care ar trebui să fiu”.
Din cauza hipersensibilităţii la evaluare, avea probleme reale de concentrare şi eşua lamentabil în timpul orelor de matematică, de exemplu, atunci când avea de rezolvat un exerciţiu la tablă.
Unul din principalii “vinovaţi” pentru personalitatea ei evitantă era perfecţionismul indus de părinţi, care la rândul lui ducea la procrastinare. Anxietatea elevei era augmentată de problemele de sănătate cu care se confrunta mama.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmbunătăţesc stima ei de sine folosind, între altele, metafora diamantului, încercând să transmit faptul că fiecare are o anumită strălucire, dar uneori este nevoie să şlefuim diamantul pentru a avea acces la sinele nostru autentic. I-am arătat elevei că trebuie să nu se mai gândească la cine ar trebui să fie, pentru a nu face rău persoanei minunate care era deja.
În timpul şedinţelor de consiliere am alcătuit o listă cu lucrurile de care se temea cel mai mult şi am început o desensibilizare.
Din cauza faptului că anxietatea îi făcea vocea să tremure atunci când vorbea în public, am încercat să implementez o soluţie imediată şi una pe termen lung.
Soluţia imediată a implicat învăţarea unor tehnici de relaxare de bază. Am remarcat că antrenamentul autogen a fost cel mai eficient în cazul elevei.
Soluţia pe termen lung implica descoperirea cogniţiilor care o făceau pe elevă să se dispreţuiască, să aibă un complex de inferioritate şi învăţarea unor modalităţi de controlare a acestor cogniţii, folosind filosofia REBT.
Per ansamblu, capacitatea ei de concentrare în timpul testelor s-a îmbunătăţit şi a absolvit liceul. Totuşi, din cauza lipsei de timp, nu am utilizat desensibilizarea sistematică mai mult, pentru a confrunta eleva într-un grad mai ridicat cu propriile frici. Din acest motiv i-am recomandat să continue consilierea la universitatea pe care voia să o urmeze, în Suceava.
