Lifelong Learning Programme

This project has been funded with support from the European Commission.
This material reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein

Also available in:

Success Stories

Homepage > Database > Success Stories

TITLE OF THE SUCCESS STORY
Violenţa nu este o soluţie
COUNTRY WHERE IT TOOK PLACE
Romania
AUTHOR OF THE SUCCESS STORY
Student
SCHOOL TYPOLOGY
High Secondary School
THEMATIC AREA
School bullying
DESCRIPTION OF THE SUCCESS STORY
Eram elev în clasa a IX-a, părinţii mei se certau din ce în ce mai des, abia am reușit să promovez examenul de admitere la liceu, iar ei îmi reproşau mereu că nu sunt în stare de nimic, că muncesc pentru mine, că nu le sunt recunoscător pentru nimic. Eram, din ce îmi spuneau, cauza neînţelegerilor dintre ei. Mama îi reproşa tatălui că nu mă iubeşte, iar acesta că este singura vinovată pentru eşecul meu, că ea “mi-a dat nas”.
Am început să cred că au dreptate, că nu sunt bun de nimic şi m-am gândit că aş putea să mă distrez la şcoală. Am început să urmăresc comportamentul profesorilor, în aşa fel încât am găsit unul pe care să-l enervez. Am trecut de la sfidare când îmi făcea observaţii, la ameninţări şi injurii. Diriginta, sesizată de profesorul agresat, a convocat Consiliul clasei şi am fost sancţionat cu mustrare scrisă, dar nu mi-am îmbunătăţit comportamentul pentru că îmi făcea plăcere să mă răzbun astfel pe părinţii care erau nevoiţi să vină mereu la şcoală, să ia cunoştinţă de sancţiuni şi să se confrunte cu indiferenţa mea. Am început să chiulesc de la ore, dând vina pe profesorii care, credeam eu, mă persecutau, îndreptându-mă spre abandon, pentru că nu aş fi suportat să vin la şcoală în cazul în care aş fi rămas repetent. Pentru că nu mai puteam suporta certurile dintre părinţi, în clasa a VI-a, am fugit de acasă, am ajuns într-un centru de plasament, dar am fost reintegrat în familie, pentru că psihologii au considerat că am condiţiile necesare creşterii în familie.
În discuţiile cu diriginta, aruncam mereu vina asupra celorlalţi, profesori care mă persecutau, colegi care făceau în aşa fel încât eu să fiu considerat cel vinovat de deranjarea orei. La un moment dat, aceasta mi-a propus să particip la un program de consiliere oferit de psihologul şcolar, împreună cu mama, pe care o vedeam un aliat şi pe care simţeam nevoia să o apăr în disputele cu tatăl meu, pe tema comportamentului pe care îl aveam.
Fac parte dintr-o familie în care sunt singurul copil, în care ambii părinţi au un loc de muncă şi nu au fost niciodată probleme financiare, dar în care părinţii au fost mereu în conflict, sentimentul pe care mi l-au creat mereu fiind acela că eu sunt vinovat de neînţelegerile dintre ei, că s-ar fi despărţit mult mai devreme dacă nu eram eu. Pentru că a trebuit să facă faţă anchetei sociale declanşate în momentul în care am fugit de acasă, mama a avut mereu tendinţa de a fi indulgentă, iar tatăl meu a devenit violent verbal, considerând că aşa mă poate controla. Am început să profit de comportamentul lor diferit şi să caut orice prilej pentru a mă răzbuna pentru atitudinea tatălui, fiind convins că nu merită niciun fel de respect, că este dator să mă crească, contrazicându-l în orice conversaţie şi căutând mereu prilej de ceartă.
CRITICAL ANALYSIS
Am urmat un program de consiliere cu psihologul şcolar, care ne-a ajutat, pe mine şi pe mama, să stabilim un set de reguli ale familiei: primeam recompense numai în condiţiile în care nu chiuleam de la ore, luam note bune şi mă implicam în treburile familiei, în sensul că îmi făceam singur ordine în cameră, îmi respectam programul de lucru şi cel de relaxare, mi se interzicea accesul la internet în cazul în care nu îndeplineam ceea ce acceptasem să fac.
După câteva luni, am ajuns să consider profesorul pe care îl agresasem “prietenul meu”, cu atât mai mult cu cât acesta nu a ţinut cont în evaluare de comportamentul meu, iar în Consiliul clasei de la sfârşitul anului şcolar propunerea de scădere a notei la purtare a fost rediscutată.
Cred că intervenţia psihologului şcolar şi a dirigintei a fost salvatoare. M-am obişnuit să le cer ajutorul ori de câte ori am fost în impas pe parcursul liceului, chiar şi în ultimul an când, pe fondul unor probleme care nu aveau nicio legătură cu mine, părinţii au ales să divorţeze.
Sunt mulţumit că am absolvit liceul, îmi place să intervin în cazul în care prietenii mei au probleme şi să le sugerez faptul că violenţa nu este o soluţie indiferent de situaţie.
Într-o lume în care problemele sociale şi economice devin de nestăpânit, afectând creşterea şi educarea copiilor, psihologii şcolari ar trebui să fie la dispoziţia unui număr mai mic de elevi şi părinţi, în aşa fel încât să poată desfăşura programe de consiliere de calitate.

20 December 2014

Final Partners’ meeting

The fourth partners’ meeting took place in Florence (IT) on 15 December 2014. The meeting had the objective to check the activities carried out since the third meeting of the project and share and assess the in progress results. A special focus has been dedicated to the presentation of the strategies to solve the case scenarios.